Pointing Pairs (perechi indicatoare) sunt prima tehnică ce pune 2 unități să comunice între ele și curăță candidați pe care nicio scanare a unei singure unități nu i-ar atinge vreodată. Ideea e simplă: dacă o cifră este prinsă pe o singură linie în interiorul unui bloc, ea este interzisă în restul liniei.
Ia un bloc și o cifră care îi mai lipsește. Uită-te la fiecare celulă a blocului în care cifra este încă candidat. Dacă toate se află în același rând, atunci în orice celulă ar ajunge cifra, ea aterizează în rândul acela. Blocul trebuie să conțină cifra undeva, deci partea rândului din cifră este consumată în interiorul blocului, iar cifra poate fi ștearsă din celulele rândului din celelalte 2 blocuri.
Două asemenea celule fac un pointing pair, trei fac un pointing triple, iar logica este identică. La fel se aplică și coloanelor.
| Pointing pair | Reducerea bloc-linie | |
|---|---|---|
| Cifra este limitată la | o linie din interiorul unui bloc | un bloc din interiorul unei linii |
| Ștergi din | restul rândului sau al coloanei | restul blocului |
| Direcția | blocul indică spre exterior de-a lungul liniei | linia reduce blocul |
| Celule curățate | până la 6, în alte 2 blocuri | până la 6, în același bloc |
Ambele se numesc candidați blocați și merită învățate în pereche, pentru că le scanezi în direcții opuse.
Urmărește cifrele 1 din blocul 6.
Blocul 6 are nevoie de un 1, iar singurele celule rămase pentru el sunt D7 și D8, amândouă în rândul D. Deci 1 din rândul D se află în blocul 6, iar D4 și D5 din blocul 5 își pierd 1.
Cele 2 celule nu trebuie să fie una lângă alta și pot avea o mulțime de alți candidați. Contează doar că nicio a treia celulă a blocului nu poate primi un 1.
Pointing Pairs încep să conteze pe la Sudoku clasic mediu și sunt esențiale de la Greu în sus, în clasic și în Killer deopotrivă. Sunt și obiceiul mental din spatele majorității tiparelor avansate: află unde nu poate ajunge o cifră, iar grila îți spune restul.